Institutul Național de Sănătate Publică
O istorie de peste o sută de ani.
Povestea institutului începe in 1874, odată cu prima lege sanitară a epocii moderne din România, publicată în Monitorul Oficial nr 131 din 16 iunie. Unul dintre cele cinci capitole ale acesteia fiind igiena publică. Învățământul românesc de igienă a fost inaugurat oficial în anul 1861, prin înființarea unei catedre independente de igienă în cadrul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie din București. Astfel, la inițiativa Dr Carol Davila, i-a fost încredințată această catedră doctorului Iacob Felix, care a deținut mai multe funcții în administrația sanitară a statului. Acesta a scris și primul volum din Tratatul de igienă publică și poliție sanitară.
În anul 1903, asociația generală a medicilor din România a întocmit și publicat anteproiectul unei legi sanitare motivând că ”prima din datoriile statului este garantarea sănătății publice, aceasta fiind temelia prosperității populațiunii”. Astfel, în Monitorul Oficial al anului 1910 este publicată a doua lege sanitară din România. Legea Sanitară creează Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar și înființează Inspectoratele Regionale Sanitare și Casa Sănătății Publice Rurale. Tot atunci s-au înființat și laboratoarele de igienă ”înzestrate cu toate cele trebuitoare, având ca scop a săvârși cercetările de laborator reclamate pentru diagnosticul științific și profilaxia bolilor contagioase și controlul sanitar al alimentelor și băuturilor. Aceste laboratoare vor mai servi ca centre de cultură și de cercetare pentru medici. Se vor înființa treptat șapte laboratoare ale statului: două laboratoare centrale în București și Iași și cinci regionale în orașele Craiova, Pitești, Constanța, Galați și Bacău”.
La numai patru ani de la înființarea Organizației de Igienă a Societății Națiunilor Unite de la Geneva (1923), în anul 1927 se inființează la București, cu sprijinul Fundației Rockfeller, prin decret Regal, Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București.
În baza Prevederilor Legii Sanitare şi de Ocrotire promulgate la 4 iulie 1930 se înfiinţează, prin Înalt Decret Regal, în vechea cetate a istoriei şi culturii naţionale, orașul Iaşi, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică.
Actul de inființare al Institutului de Igienă și Sănătate Publică Timișoara a fost semnat prin Decret Regal în 10 august 1946. Învățământul medical se va dezvolta şi la Cluj prin Catedra de igienă condusă de doctorul Iuliu Moldovan. În 14 iulie 1930 este publicată, în Monitorul Oficial, Legea Sanitară și de Ocrotire nr 236. Articolul 26 al acesteia menționa ”Institutele de igienă și sănătate publică, sunt centrele de îndrumare tehnică a serviciilor și instituțiilor sanitare și de ocrotire din cuprinsul circumscripției lor; ele sunt la dispoziția tuturor serviciilor și instituțiunilor numite, indiferent de autoritatea sau departamentul de care aceste servicii și instituții depind. Institutele de igienă și sănătate publică sunt persoane juridice”.
În anul 2009, prin Legea 329 și prin Hotărârea de Guvern nr 1414, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, s-a înființat Institutul Național de Sănătate Publică, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Sănătății.
Și iată-ne astăzi, ducând mai departe scopul de la care s-a plecat, acela de a ocroti sănătatea publică și ne place să credem că, de cele mai multe ori, ni-l îndeplinim cu succes.
Mai multe informații despre institut pe site-ul